Stoc Pește: se pune la fiert, la foc mic, Somonul sălbatic de Alaska (700 g) și Codul de Alaska (500 g) 18 minute. Stocul se strecoară prin sită fină și se lasă la scăzut până se obține o textură îngroșată.
Papricaș de Pește: se pune la topit untură de pește cu ulei de măsline și unt. Se adaugă Somonul sălbatic de Alaska (80 g) și Codul de Alaska (100 g), se rumenesc puțin, se adaugă paprika și se prăjește puțin. Se pun la călit ardeiul gras, ceapa și ardeiul iute. Se adaugă roșiile cubulețe și usturoiul și se stinge cu apă. Când legumele se înmoaie se pune compoziția în Vitamix750 (blender) și se pasează. Se pune sare, piper, pudră mango, smântână de gătit, stoc de pește și se pasează până se omogenizează.
Tăițeii de casă: se amestecă într-un bol oul, făină, o linguriță de ulei și sare. După ce se frământă bine, din aluat se întinde o foaie subțire care se rulează și se taie julliene. Aceștia se opăresc în apă cu sare. Se trag în puțin unt.
Sosul aspic: se infuzează mușețelul cu jumătate de cățel de usturoi, puțină sare și cimbrișor. Se adaugă agar agar și gelatină. Se strecoară și se pun în formele dorite la rece.